Test

duminică, iunie 24, 2018

Softronic construieste al 3 lea Hyperion




Softronic din Craiova, singurul producător de rame şi locomotive electrice din Europa de Sud-Est, care a pus pe roţi trenul Hyperion, va lansa un nou convoi de vagoane în a doua jumătate a anului 2018. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Compania Softronic care a pus pe roţi trenul SF a anunţat că preţurile... Trenul electric Hyperion are patru vagoane şi atinge 160 de km/h. Rama electrică este automatizată complet, iar pornirile şi opririle sunt silenţioase, la fel şi mersul-datorită pernelor de aer pe care convoiul de vagoane levitează. Compania Softronic din Craiova a primit un împrumut în valoare de 14 milioane de lei de la Garanti Bank, iar în a doua jumătate a anului 2018 va lansa cel de-al treilea tren electric. Date practice despre trenul electric:

nu se fumează în acest tren şi nici nu este dotat cu un spaţiu dedicat -beneficiază de internet şi prize -trenul este prevăzut cu Wi-Fi gratuit 
-investiţia totală se ridică în jur de 5 milioane de euro -trenul este vopsit în multe culori, din fabrică pentru a scăpa de grafitti -trenul este prevăzut cu senzori care monitorizează aerul din vagoane: cantitatea de dioxid de carbon emanată de pasageri, temparatura optimă şi umiditatea   

Photo: By AdySoft 
















Softronic Craiova exporta locomotivele TransMontana in Suedia



Softronic Craiova a realizat prima locomotivă după specificaţiile clientului suedez Green Cargo. Aceasta face parte din ediţia "Cercul Polar" şi poate rezista la temperaturi scăzute de – 50 grade Celsius.





"Transmontana 031 este prima locomotivă "blindată" frontal şi pe laterale cu tablă de 4mm, rezultatul fiind spectaculos, efectul de tablă vălurită dispărând complet. Partea electronică e acum protejata împotriva umidităţii şi a temperaturilor scăzute până la -50*C"


Potrivit sursei citate, toate locomotivele Transmontana vor fi construite de acum încolo după specificaţiile modelului 031, chiar daca viitorii beneficiari nu vor fi din Suedia.
„Sistemul de ventilatie a suferit modificări, partea superioară de admisie a aerului are altă configuraţie. La interior, totul este fabricat din oţel inoxidabil (inox), după specificaţiile Green Cargo, v3.0 fiind dedicată acestui operator", mai scrie Jurnal Feroviar.
Softronic a demarat în octombrie producţia primelor două locomotive Transmontana pentru compania suedeză de stat Green Cargo, contract de circa şase milioane euro. Cele două locomotive ar trebui livrate în vara anului 2018 pe liniile ferate din Scandinavia.

Locomotiva Transmontana are o putere de tracţiune de până la 3.000 de tone sau "de două ori puterea de tracţiune a unei locomotive RC convenţionale", potrivit producătorului, care susţine că este cea mai performantă locomotivă pentru transport marfă în condiţii grele, ce poate tracta trenuri foarte grele de 2.000 - 2.500 tone pe căi ferate dificile, cu pante mari, cu gheaţă, zăpadă sau frunze.
Înfiinţată în anul 1999, compania Softronic este singurul producător de locomotive şi rame electrice din România. Aceasta a obţinut în 2016 o cifră de afaceri de 54,9 milioane de lei şi un profit de 1,28 milioane de lei.










Softronic produce si trenul electric Hyperion, care circulă pe rutele Craiova-București-Constanța
respectiv Craiova Bucuresti Brasov

joi, martie 01, 2018

Reduceri de Mărțișor pentru o mulțime de gadgeturi și nu numai


Primăvara, deși n-ai zice, e aproape. Cu ocazia asta, eMAG pornește o campanie de reduceri de Mărțișor. Așa cum te-ai obișnuit, sunt telefoane, diverse gadgeturi, produse de îngrijire personală, dar și fashion.
eMAG și-a denumit campania de primăvară Mărțishow-ul reducerilor. Începe cu bijuterii și accesorii, dar găsești telefoane, tablete, gadgeturi, dar și laptopuri, cosmetice și produse pentru casă. Am ales câteva telefoane numai bun pe care să le cumperi la reducere.

eMAG: telefoane cu preț redus de Mărțișor

Sony poate nu a mai fost atât de vizibilă pe piața telefoanelor, dar are un model premium de care să fii interesat. Se numește XZ Premium, are un spațiu de stocare de 64GB, 4 GB de memorie RAM, un ecran de 5,5 inci la rezoluție 4K și cameră foto de 19 megapixeli. Îl găsești la eMAG la reducere.
Un telefon care nu distruge bugete e Nokia 5, cu 2 GB de memorie RAM, 16 GB spațiu de stocare și un ecran HD de 5,2 inci. Rulează Android și asta e cea mai bună veste. Bine, cu adevărat cea mai bună veste e că eMAG îl listează cu reducere de 28%.
Dacă sperai că lansarea Samsung Galaxy S9 va reduce prețul la modelul de anul trecut, ei bine, speranțele s-au îndeplinit. Samsung Galaxy S8 cu 64 GB spatiu de stocare, 4 GB de memorie RAM și o cameră foto de 12 megapixeli foarte bună e la preț mai mic. Îl găsești la eMAG cu reducere de 20%
Printre telefoanele cu preț bun în perioada asta este și ASUS ZenFone 4. Are un ecran de 5,5 inci full HD, o memorie RAM de 4 GB și un spațiu de stocare de 64 GB. Pe spate regăsești două camere foto, de 12 megapixeli și 8 MP, iar acest model încă are mufă de căști. Îl cumperi de la eMAG cu preț redus cu 25%
Nu în ultimul rând, nu poți ignora un iPhone SE cu 32 GB spațiu de stocare, un ecran Retina de 4 inci și o cameră foto de 12 megapixeli. Acest telefon are hardware de iPhone 6s, un telefon mult mai scump, doar că într-un corp mai mic. Prețul la eMAG e cu 34%  mai mic..

marți, februarie 20, 2018

eMAG: reduceri bune în prima zi de Stock Busters


O nouă campanie de reduceri Stock Busters a început la eMAG, iar mai jos ai trei sugestii de produse pe care să le cumperi la preț bun.
Toate reducerile din campania Stock Busters sunt AICI
Samsung Galaxy A8 (2018) s-a lansat aproximativ o lună și e un telefon bun pe care să-l cumperi dacă nu vrei un S8, dar dacă vrei totuși un smartphone premium. Dispozitivul vine cu un ecran generos, de tip Infinity; are raport de aspect de 18,5:9 și rezoluție de 2.220 x 1.080 pixeli. Ai la dispoziție 32 GB de spațiu de stocare, numai buni pentru a salva pozele și filmulețele făcute cu camera principală de 16 MP, sau cu camerele foto duale de pe față, de 16 + 8 MP. Toate detaliile despre Samsung Galaxy A8 (2018) și prețul redus sunt la eMAG, în noua campanie de reduceri.
Dacă vrei un televizor nou, modelul LG 49UJ620V poate fi o alegere bună. Diagonala este mai mult decât generoasă, având 123 de centimetri, iar rezoluția este exact cea la care te-ai aștepta, 4K. Televizorul vine cu Active HDR, dar și cu HDR Effect, două tehnologii care îți îmbunătățesc semnificativ calitatea imaginii. În plus, ai parte și de un 4K upscaler, care îți aduce conținutul de rezoluție mai scăzută la standardele Ultra HD. Ai acces și la funcții Smart, datorită webOS 3.5. Toate detaliile despre televizor sunt disponibile pe site-ul eMAG, alături de reducerea de 28%.
ASUS X541UA-GO1376T e un laptop de birou destul de util, pe care te poți baza în activitățile zilnice. Are un procesor din generația Kaby Lake, modelul i3-7100U, care rulează la 2,4 GHz, dar și 4 GB de memorie RAM. Notebook-ul are ecranul deja standard, de 15,6 inci, iar rezoluția este HD. Display-ul este ajutat de o placă video integrată, modelul Intel HD Graphics 620. Ai la dispoziție și 500 GB de spațiu de stocare pe HDD. Mai multe detalii despre laptop și despre reducerea de 18% găsești AICI

joi, ianuarie 25, 2018

Oferta Allview X4 Soul Xtreme -30% Reducere


Allview X4 Soul Xtreme vine cu un ecran mare, de 6 inci, și cu rezoluție Full HD pentru panoul IPS. Ai parte de un sistem de camere foto duale, de 13 + 5 MP,  dar și de o cameră foto secundară de 20 de megapixeli. Telefonul vine cu un procesor Helio P25 și cu 4 GB de memorie RAM. În plus, vei putea folosi și primul asistent virtual în limba română, AVI. Mai multe detalii despre telefon și despre reducerea de 30% găsești AICI


Oferta televizor UTOK U32HD7


Televizorul UTOK U32HD7 vine cu o diagonală destul de generoasă, de 80 de centimetri, complementată de rezoluție HD a panoului LED. Acesta îți oferă unghiuri de vizualizare de 178/178 de grade. Ai la dispoziție câteva porturi utile în diverse situații, unde amintim 3 porturi HDMI, o intrare USB și una Scart. TV-ul nu te lasă la greu nici la capitolul sunet, având două boxe de câte 6 W fiecare. Televizorul are 27% reducere momentan și poate fi găsit AICI