Test

vineri, octombrie 28, 2016

Cum faci Windows 10 mai rapid în trei pași simpli


Există multe trucuri la care puteți apela pentru a vă face sistemul cu Windows 10 mai rapid. Mai jos vom detalia doar câteva dintre cele mai facile soluții.

Față de sistemele de operare anterioare ale Microsoft, Windows 10 este un pas în față semnificativ. Asta nu înseamnă însă că vorbim de un SO perfect. Mai degrabă, se traduce prin faptul mai sunt puține lucruri de finisat. Cu toate acestea, la intervale regulate de timp, avem parte de actualizări regulate, pe care ar fi bine să le instalați. Pe lângă funcții în plus, mai mici sau mai mari și soluții de securitate, respectivele update-uri, va fac sistemul mai rapid, iar acesta este doar primul pas.
În cazul în care vă folosiți doar voi PC-ul cu Windows 10, eventual în confortul căminului, puteți opta pentru autentificarea automată la pornire. Astfel, în loc să faceți swipe-uri, click-uri și alte gesturi pentru ca apoi să tastați parola de autentificare, puteți sări peste întregul proces. În funcție de sistem, s-ar putea să ștergeți din timpul de boot de la câteva secunde până la jumătate de minut.

Pașii ce trebuie urmați sunt simpli. Faceți click pe Start și tastați netplwiz. Confirmați comanda cu tasta Enter. În noua fereastră, debifați ,,Users must enter a username and password to use this computer”. Apăsați pe Apply și introduceți numele utilizatorului, în cazul în care aveți mai mulți și parola cu care sistemul se va autentifica automat de acum înainte.
Pentru a face meniul de Start semnificativ mai rapid, faceți click pe start și tastați sysdm.cpl. Confirmați cu Enter, iar în noua fereastră, dați click pe Advanced și accesați butonul Settings în partea de sus a ferestrei, din drepul secțiunii Performance. Debifați Animate windows when minimizing and maximizing. Apăsați pe Apply și confirmați cu Ok. Imediat ar trebui să vedeți că meniul de start răspunde mai repede la fiecare click.

Închiderea mai rapidă a PC-ului este de asemenea o posibilitate. În mod uzual, trebuie să dați vreo trei click-uri și să accesați un meniu pentru a închide un computer cu Windows 10. Alternativa, este să faceți click dreapta pe Desktop și să alegeți New – Shortcut. În noua fereastră, fără ghilimele, tastați următorul text ,,%windir%\System32\shutdown.exe /s /t 0”. Apăsați pe Next și, de acum înainte, folosiți respectivul shortcut pentru a închide computerul dintr-un foc.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu