Test

sâmbătă, februarie 06, 2016

„Trenul Hyperion “Softrans” București -Brașov. Nu îmi vine să cred că poate exista așa ceva la noi! M-am simțit ca în trenul Budapesta – Viena!”

Trenul particular Softrans a impresionat mulți români de la lansarea lui pe șinele din România, prin condițiile oferite, dar și a prețurilor mai mici decât cele practicate de CFR.
„Trebuie să scriu ceva despre trenul particular “Softrans” care circulă pe ruta București – Brașov. Nu îmi vine să cred că poate exista așa ceva la noi! Confort deosebit, curatenie, personal amabil, prețul mic al biletelor care se eliberează direct din tren, automate de cafea și dulciuri, toaleta curată, WI / FI impecabil, trenul nu întârzie.
Păstrând proporțiile, m-am simțit ca în trenul Budapesta – Viena!”, scrie Bobaru Horia pe Facebook


Producătorul craiovean de rame şi locomotive electrice Softronic, controlat de antreprenori români, caută acum finanţare pentru construirea celui de-al treilea tren electric de mare viteză Hyperion, o astfel de investiţie ridicându-se la 5-5,5 mil. euro.

Compania ar vrea să folo­sească Hyperion 3 pe ruta Craiova-Sofia-Atena, dar e o problemă, anume ab­sen­­ţa căii ferate electri­ficate până la Calafat, care, cu o vechi­me de peste 80 de ani, se află într-o stare „deplorabilă“.

Un comentariu:

  1. 5.5 milioane? Ca sa fie rentabil...si sa-ti scoti banii in...maxim 10 ani...ar trebui sa incasezi 550 000 EUR in fiecare an...45834 EUR / luna...1528 EUR zilnic...la un bilet de maxim 10 eur ( autocarul ii mai ieftin - trebuie pret mic sa fie rentabil ) ar fi 153 pasageri pe zi...zi de zi...Sa nu uitam si de cheltuieli..oare cumpara careva acest tren? Cate locuri ai in tren? Ce cheltuieli ai? Cati oameni circula pe o asemenea ruta?

    RăspundețiȘtergere